Consultatii online

Concept personal

dr.mihai-chertif-clinica-cosmedica
Ginecomastia este o afecțiune extrem de des întâlnită în zilele noastre printre bărbați. Ea poate fi decelată chiar prin haine, oferind un aspect tipic de sâni masculini care protruzionează, cu o areolă vizibilă, ceea ce produce neplăceri estetice semnificative. Aș putea spune că, datorită alimentației procesate, steroizilor și preparatelor proteice pe care mulți entuziaști ai culturismului le folosesc, împreună cu lipsa activității fizice, dar nu numai, în ziua de azi cel puțin 7 din 10 bărbați ar putea beneficia de corecția ginecomastiei.

Deoarece termenul de ginecomastie înseamnă o creștere în exces, peste limitele normale, a dimensiunilor glandei mamare, e bine să știi că, de cele mai multe ori, aceasta este însoțită și de un exces de grăsime. Aproape orice bărbat prezintă un strat de grăsime mai mult sau mai puțin evident la nivelul toracelui, excepție făcând doar cei extrem de slabi, chiar cașectici, sau culturiștii de performanță. De asemenea, e bine să știi că această grăsime, odată crescută în volum, este destul de greu redusă prin dietă și sport.

Un alt lucru semnificativ este că, de multe ori, în cadrul palpării, ai crede că în spatele areolei există o glandă gigantică, deoarece se simte un țesut extrem de dur, lucru care nu întotdeauna ar presupune că acolo avem o glandă chiar atât de mare. De fapt, ceea ce simțim la palpare în aceste cazuri ar fi o glandă mamară asociată cu grăsimea din jurul său, grăsime extrem de dură. Această grăsime care înconjoară glanda mamară este cea mai dură din tot corpul, iar variantele și tehnicile prin care o înlăturăm necesită o anumită strategie, pentru a obține un rezultat cât mai bun. Fiindcă prin tehnicile de palpare e aproape imposibil să-ți dai seama cât din acel țesut este glandă și cât grăsime, ecografia de părți moi efectuată de către un radiolog cu experiență este procedura care ne ajută, atât pe mine ca medic, cât și pe pacient. Cu ajutorul ecografiei, eu voi ști la ce dimensiuni ale glandei mă aștept și, totodată, cum să efectuez liposucția în zona glandei mamare, iar pacientul va înțelege relația dintre glandă și grăsime și va ști la ce rezultat să se aștepte. Acesta este un aspect extrem de important, deoarece tehnicile intraoperatorii pentru a înlătura grăsimea, a înlătura glandele mamare și a proteja aspectul areolelor vor fi direct dependente de rezultatul postoperator.

Pentru a nu mă lungi prea mult, am încercat să vă fac o sinteză, pe scurt, despre ideea că ginecomastia nu se rezolvă doar prin înlăturarea glandelor mamare și atât. Ea trebuie privită ca o procedură de contur corporal, în care dezideratul este să redăm forma unui torace masculin estetic.

Un torace masculin din punct de vedere estetic, spre deosebire de cel feminin, are câteva criterii care îl fac unic:

  1. Șanțul dintre regiunea deltoidiană și cea pectorală ar trebui să se vadă cât mai bine, să fie cât mai adâncit.
  2. Porțiunea toracică superioară, cea imediat de sub claviculă, să fie cât mai bombată sau cel puțin să nu fie subdenivelată.
  3. Regiunea centrală, cea din spatele complexului areolă-mamelon, să fie aplatizată, dar nu subdenivelată.
  4. Complexul areolă-mamelon trebuie să fie plat, cât mai redus ca dimensiuni, la o distanță de maxim 3-4 cm de șanțul infrapectoral, să nu protruzioneze și să nu prezinte cicatrici vizibile, pe cât posibil.
  5. Regiunea pielii și a țesutului subcutanat de sub areolă să înceapă să se retracte, oferind o trecere cât mai lină spre șanțul infrapectoral.
  6. Marginea laterală a mușchiului pectoral să se vadă cât mai bine, oferind astfel forma, conturul și volumul mușchiului, cât mai evident.
  7. Regiunea din partea laterală a toracelui și cea de sub axilă să fie cât mai indentate, cât mai afundate, pentru a scoate în evidență cât mai bine mușchiul pectoral.
  8. În funcție de cum se prezintă stratul de grăsime imediat de sub șanțul infrapectoral, va fi nevoie de o trecere lină între regiunea pectorală, cea a toracelui inferior și cea a abdomenului, cu șanțul infrapectoral bine delimitat.

Așadar, din cele arătate mai sus, îți poți da seama că, de fapt, vorbim de o sculptură a toracelui, adică trebuie să înțelegi că eu voi înlătura din anumite zone mai mult și din altele mai puțin, și uneori pot adăuga grăsime în alte zone. Ce ne interesează cel mai mult e să scoatem în evidență mușchiul pectoral, peste care noi avem un strat de grăsime și o glandă mamară care ne strică aspectul toracelui. Pentru asta, trebuie să le înlăturăm, dar nu oricum, ci să le sculptăm astfel încât să obținem acel aspect de individiat. Astfel, toracele, ca orice altă regiune a corpului, trebuie împărțit în mai multe unități estetice și, în același timp, e crucial să se înțeleagă legătura dintre torace și abdomen. Trebuie să înțelegi că, de multe ori, pacienții prezintă o ginecomastie, dar și o lipomatoză semnificativă la nivelul abdomenului sau al toracelui inferior (ultimele reborduri costale), ceea ce poate avea un impact pentru viitorul rezultat.

Întotdeauna stau cu fiecare pacient în fața oglinzii și îi explic situația particulară a toracelui și, de asemenea, relația viitorului torace cu abdomenul, deoarece e foarte posibil ca, în comparație cu abdomenul, viitorul torace să apară mult mai plat și astfel aspectul să nu fie foarte atrăgător. În acest caz, probabil pacientul poate dori, pe viitor, să sculptăm și abdomenul.

Chirurgia estetică e despre forme și contur, umbre și volume. Orice tablou sau sculptură celebră a avut o întreagă strategie în spatele său. Să nu credeți că Michelangelo, chiar atât de genial cum era, a mers în Capela Sixtină, a luat o pensulă și culori și a început să picteze. Nici vorbă! La început și-a făcut schițe și a conceput dimensiunea fiecărui personaj, astfel încât totul să se potrivească și să îi încapă, la perfecțiune. La fel gândesc și eu cu orice operație de chirurgie estetică pe care o voi efectua, fie că e vorba de față, sân, contur corporal sau zona intimă. Fiecare pacient este o altă poveste și fiecare persoană are unele particularități care o fac unică. De aceea, vreau să studiez fiecare torace în parte și, totodată, cum trebuie procedat ca acel pacient să arate bine când se dezbracă la plajă sau în orice alte condiții, ca totul să arate simetric și proporțional. Am dat exemplul Capelei Sixtine deoarece, din punctul meu de vedere, este o lucrare dumnezeiască, imposibil de egalat în istoria omenirii.

Concluzia ar fi că aș vrea să înțelegeți că nu doar aspectul toracelui contează când tratăm ginecomastia, ci și forma și conturul brațelor, toracelui inferior și abdomenului. Aceste regiuni trebuie să se contopească într-o manieră cât mai estetică, să fie proporționale una cu alta și, astfel, să ofere și să redea încrederea pe care pacienții și-o pierd sau o doresc, încredere care îi făcea să evite mersul la plajă, la piscină sau orice altă circumstanță în care un bărbat renunță la tricou.
Așadar, tratamentul ginecomastiei este unul complex, de contur corporal, care îmbină liposucția, liposculptura, tehnicile de mastectomie și, uneori, chiar injectarea de grăsime, pentru a schimba complet viața bărbaților care doresc fie să redobândească, fie să obțină un torace masculin.

dr-mihai-chertif

Dr. Mihai Chertif —

medic primar

semnatura-dr-mihai-hertif-
Acreditări
isaps-1-1
International-Academy-of-Penoplasty-1-1-1